Comunicat 02.07.2010-Acţiunile pe linia disciplinei în construcţii continuă

Acţiunile pe linia disciplinei în construcţii continuă

  

După verificările efectuate în cartierele Cetate şi Fabric din municipiul Timişoara, poliţiştii comunitari au patrulat şi în zona catierelor Iosefin şi Elisabetin în vederea constatării intervenţiilor efectuate sau aflate în desfăşurare la clădirile clasate ca monumente istorice sau aflate în zona de protecţie ale acestora.

În decursul a două săptămâni au fost verificate în total 491 imobile istorice şi 614 clădiri din zona de protecţie a acestora. În notele întocmite, poliţiştii comunitari au constatat că la un număr de 637 de apartamente dar şi sedii ale societăţilor comerciale au fost efectuate modificări care încalcă prevederile Legii 422/2001, fiind înlocuită tâmplăria la 2218 ferestre, uşi de accces şi vitrine cu geam termopan în ramă de plastic.

Au mai fost constatate nereguli şi la modificarea destinaţiei mansardelor, subsolurilor ori demisolurilor, iar la 4 lucrări în desfăşurare proprietarii nu au putut face dovada autorizaţiei de construcţie.

Toate datele obţinute, precum şi materialele documentare au fost trimise Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Timişoarapentru luarea măsurilor legale conform competenţelor.


 

Agent asistent Nicoleta Popa

POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA