Comunicat 21.05.2010-Clădirile istorice din Cartierul Cetate
Clădirile istorice din Cartierul Cetate
De la începutul lunii mai 2010, Poliţia Comunitară desfăşoară o acţiune amplă de identificare a intervenţiilor neconforme la arhitectura clădirilor clasate ca monumente istorice.
În zona centrală a municipiului Timişoara, au fost verificate 218 imobile, unde s-au constatat 101 intervenţii nelegale, în principal prin înlocuirea ferestrelor şi uşilor din lemn cu tâmplărie din plastic, modificări ale vitrinelor sau a mansardelor, dar şi lucrări neautorizate în desfăşurare.
Poliţiştii comunitari au întocmit note de constatare fiecărui imobil unde există astfel de nereguli şi au executat planşe foto, acestea fiind înaintate Direcţiei de Urbanism a Primăriei Municipiului Timişoara spre soluţionare.
Periodic, opinia publică va fi informată cu privire la constatările efectuate, iar la finalizare se vor face publice măsurile legale luate.
În etapa a doua, s-a trecut la verificări de acest fel vor continua în cartierul Fabric.
Pentru informarea cetăţenilor, reamintim faptele incriminate ca infracţiuni şi contravenţii din Legea 50/1991 republicată şi Legea 422/2001:
Legea 50/1991
art. 21 Constituie infractiuni urmatoarele fapte:
a) executarea, fara autorizatie sau cu incalcarea acesteia, a lucrarilor de construire, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrari, indiferent de valoarea lor, ce urmeaza a fi efectuate la constructii reprezentind monumente si ansambluri istorice, arheologice, de arhitectura, arta sau cultura, inclusiv cele din zonele lor de protectie;
b) continuarea executarii lucrarilor, fara autorizatie sau cu incalcarea prevederilor acesteia, dupa dispunerea opririi lucrarilor de catre organele care au aplicat amenda contraventionala.
Infractiunile prevazute la alin. 1 se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.
Legea 422/2001
art.36 Obligaţiile şi drepturile proprietarilor de monumente istorice
(1) În scopul protejării monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:
a) să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric, conform art. 17;
b) să asigure paza, integritatea şi protecţia monumentelor istorice, să ia măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a acestora în condiţiile legii;
c) să înştiinţeze de urgenţă, în scris, direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi primarul oraşului ori al comunei respective despre orice modificări sau degradări în starea fizică a monumentelor istorice deţinute şi aflate în teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
d) să înştiinţeze de urgenţă, în scris, direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi primarul oraşului sau al comunei respective despre descoperirea întâmplătoare a oricăror construcţii, elemente de construcţii, a unor piese de inventar fix ori mobil sau a unui vestigiu arheologic necunoscut anterior, asigurând păstrarea descoperirilor în condiţiile legii, până la sosirea delegatului instituţiei de specialitate, dar nu pentru mai mult de 15 zile;
e) să asigure, în condiţiile legii, accesul specialiştilor desemnaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor sau de direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, în vederea constatării stării de conservare sau pentru efectuarea de cercetări, inclusiv arheologice, de expertizare a monumentelor istorice şi pentru operaţiunile de evidenţă;
f) în cazul în care solicită descărcarea imobilului de sarcină arheologică, să finanţeze săpătura, cercetarea arheologică, elaborarea documentaţiei aferente, conservarea şi protejarea eventualelor vestigii descoperite cu ocazia efectuării cercetării arheologice;
g) să obţină avizele prevăzute de lege pentru toate intervenţiile prevăzute la art. 23;
h) să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum şi a oricăror alte lucrări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate în acest sens şi să prevadă în contracte condiţiile şi termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate;
i) să respecte toate condiţiile şi termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate atunci când execută ei înşişi lucrări de întreţinere curentă sau orice alte intervenţii, conform prevederilor prezentei legi;
j) să permită, pe baza prevederilor contractuale, executarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice deţinute, în cazul în care acestea sunt iniţiate şi finanţate de persoane juridice abilitate în condiţiile prezentei legi;
k) să permită montarea şi să întreţină însemnul distinctiv care marchează calitatea de monument istoric a imobilului;
l) să obţină avizul direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi să asigure pe propria răspundere condiţii corespunzătoare de vizitare, fotografiere, filmare, reproducere şi de publicitate în cazul în care, la solicitarea lor, proprietarii introduc monumentele istorice în circuit public;
m) să comunice direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, orice schimbare a titularului dreptului de proprietate, de administrare sau a altor drepturi reale, după caz, asupra monumentelor istorice.
SANCŢIUNI
art. 53 Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.
art. 54
(1) Desfiinţarea neautorizată, distrugerea parţială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea, precum şi profanarea monumentelor istorice constituie infracţiuni şi se sancţionează conform legii.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) făptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat şi la reconstituirea monumentului sau a părţilor de monument lezat, conform avizelor prevăzute de prezenta lege.
art. 55
(1) Constituie contravenţii la regimul de protejare a monumentelor istorice următoarele fapte, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:
a) executarea de lucrări asupra unui imobil după declanşarea procedurii de clasare sau asupra unui monument istoric, fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor;
b) încălcarea de către proprietar sau de către titularul dreptului de administrare a unui monument istoric a obligaţiilor prevăzute la art. 36;
c) nevirarea contravalorii timbrului monumentelor istorice, precum şi a taxelor şi tarifelor prevăzute de prezenta lege;
d) organizarea manifestărilor in zonele de protecţie a monumentelor istorice care sunt lăcaşuri de cult este interzisă desfăşurarea în aer liber, în perioada în care în cadrul acestora se desfăşoară serviciu religios, a unor manifestări care, prin poluarea sonoră sau vizuală pe care o produc, pot impieta asupra desfăşurării serviciului religios.
Prin excepţie, se pot organiza manifestări cu acordul autorităţii religioase care administrează lăcaşul, în condiţii care să nu impieteze asupra desfăşurării serviciului religios.
e) neprecizarea în certificatul de urbanism a necesităţii obţinerii avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau a serviciilor deconcentrate ale acestuia, după caz, pentru lucrările propuse la monumente istorice în zona de protecţie a acestora ori în zonele protejate;
f) eliberarea autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare pentru lucrări la monumente istorice în zonele protejate, fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor ori al serviciilor deconcentrate, după caz.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), e) şi f) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, iar cele menţionate la alin. (1) lit. b)-d) se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.
Agent asistent Nicoleta Popa
POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA