Comunicat 08.02.2010-Sancţionaţi pentru nerespectaea regulamentului privind comerţul stradal
Sancţionaţi pentru nerespectaea regulamentului privind comerţul stradal
Poliţiştii comunitari au organizat la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linie de comerţ stradal, verificând modalitatea în care comercianţii respectă regulamentul de comerţ stradal dar şi dacă deţin autorizaţii de desfăşurare a acestei activităţi.
Au fost verificate principalele pieţe precum Iosefin, Doina, Giroc, Badea Cârţan, Dâmboviţa, unde au fost depistate persoane care comercializează produse în alte locuri decât cele destinate acestor activităţi, sau nu au putut prezenta la solicitarea agentului constatator avizul eliberat de Primăria Timişoara.
Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea HCL 321/2001, iar marfa expusă spre vânzare a fost ridicată în vederea confiscării, 4 sancţiuni la HCL 5/2007 pentru comercializarea produselor fără a deţine acord de comerţ stradal şi 2 sancţiuni pentru nerespectarea regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţelor prevăzut în HCL 334/2002. Valoarea totală a amenzilor apicate s-a ridicat la 3.550 lei.
Spre exemplu, Romulus I., cu domiciliul în Timişoara, de 55 de ani, a fost depistat de poliţiştii comunitari comercilalizând lemne pentru foc din autoturismul marca Dacia prevăzută cu remorcă pe strada Petru Rareş, situată în apropierea Pieţei Traian, fără a deţiene acord de comerţ stardal.
În perioada următoare acţiunile pe această linie vor continua.
Agent asistent Nicoleta Popa
POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA