Comunicat 14.01.2010-Abandonarea deşeurilor pe domeniul public
Abandonarea deşeurilor pe domeniul public
Comoditatea, sau lipsa respectului faţă de semeni îi determină pe unii locuitori ai municipiului Timişoara să manifeste un comportament nu tocmai civilizat.
Aceste fapte au fost constatate zilele acestea de către poliţiştii comunitari care, aflaţi în serviciul de patrulare, au sancţionat 7 pesoane pentru nerespectarea prevederilor OUG 78/2000 modificată şi a Legii 24/2007.Cei în cauză au fost surprinşi în timp ce abandonau pe domeniul public sau spaţiul verde resturi din construcţii, deşeuri din plastic, hârtie sau lemn.
Spre exemplu, Alexandru S, 23 ani din Timişoara, a fost sancţionat cu amendă de 200 lei pentru faptul că a abandonat pe domeniul public de pe str. Martir Dan Carpin, 20 saci cu moloz rezultaţi din renovarea apartamentului. N. Iolanda cu domiciliul în Timişoara, a fost sancţionată contravenţional deoarece a abandonat pe str. Intrarea Umbroasă în dreptul primului imobil un pom ornamental uscat.
Agent asistent Nicoleta Popa
POLIŢIA COMUNITARĂ TIMIŞOARA