Comunicat 29.12.2009 – Zeci de actiuni pentru combaterea comertului ilicit

Aproape 2000 de comercianţi ambulanţi sancţionaţi pentru că nu deţin autorizaţie

  

Una din atribuţiile poliţiştilor comunitari este aceea de a supraveghea la desfăşurarea unui comerţ civilizat în municipiul Timişoara, avându-se în atenţie atât deţinerea de către comercianţi de autorizaţii pentru a putea vinde diverse produse, cât şi efectuarea unui comerţ civilizat, în locuri special amenajate în acest sens. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, Poliţia Comunitară a organizat un număr de 153 de acţiuni pe linia combaterii comerţului ilicit, fiind aplicate în total un număr de 1937 sancţiuni contravenţionale, cuprinse între 150 şi 1000 lei fiecare. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la peste 9500 lei, aproximativ 1500 de kilograme de haine, încălţăminte, obiecte de uz casnic fiind din categoria celor uzate, neigienizate. Punctele fierbinţi în care se întâlnesc cel mai frecvent astfel de situaţii rămân Podul Dacilor – Piaţa Badea Cârţan, Piaţa Iosefin, Piaţa Doina şi, nu în ultimul rând, str. C. Brâncoveanu. Nici în aceste zile nu au lipsit acţiunile pentru combaterea acestui fenomen. Spre exemplu, P. Erika, de 22 de ani, din Timişoara, a fost sancţionată cu 1000 lei conform Legii 12/1990 republicată deoarece a fost depistată comercializând obiecte de îmbrăcăminte uzate pe Podul Dacilor. Pentru că a fost depistată în această situaţie în mod repetat, marfa acesteia a fost confiscată. S. Viorica, de 40 de ani, din Deta, a fost sancţionată cu aceeaşi sumă, rămânând şi fără cinci kilograme de haine. K. Elisabeta, de 33 de ani, cu domiciliul tot în Timişoara, a fost la rândul său sancţionată conform aceluiaşi act normativ, fiindu-i confiscate şi trei kilograme de obiecte folosite. Acţiunile vin care urmare a sesizărilor de la timişoreni care au reclamat de multe ori că aceşti comercianţi ambulanţi vând direct pe trotuare obiecte adunate de prin tomberoanele de gunoi.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin