Comunicat 15.12.2009 – Masuri care trebuie luate pe timp de iarna

Poliţia Comunitară atenţionează timişorenii cu privire la curăţarea gheţii şi a zăpezii

   

Poliţiştii comunitari atrag atenţia că, în conformitate cu prevederile HCL 371/2007, modificată prin HCL 206/2009, atât cetăţenii şi asociaţiile de locatari şi proprietari, cât şi reprezentanţii societăţilor comerciale sau ai instituţiilor sunt obligaţi să cureţe zăpada, gheaţa sau poleiul formate în faţa imobilelor de locuit sau în faţa magazinelor, pe trotuare, în caz contrar riscând sancţiuni de la 500 la 1000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1500 la 2500 lei pentru persoanele juridice. Drept urmare, poliţiştii comunitari efectuează verificări în teren şi îi atenţionează pe timişoreni să ia măsurile legale în aceste situaţii. La Dispeceratul Poliţiei Comunitare, unde funcţionează dispeceratul local pentru situaţii de urgenţă, la numărul 0256.968, încă de azi-noapte s-a comunicat cu reprezentanţii Societăţii de Drumuri Municipale, Retim, RATT şi Poliţia Rutieră, primele două scoţând în stradă utilajele de curăţare a drumurilor. În Freidorf cetăţenii din cartier au anunţat că există dificultăţi în urcarea şi coborârea podului din cartier. Pe de altă parte, în acelaşi context de iarnă, poliţiştii comunitari au făcut verificări şi în ceea ce priveşte comercializarea unor produse de sezon în alte locuri decât cele autorizate şi fără a se deţine documentele necesare. Spre exemplu, D. Valentin, din Timişoara, a fost sancţionat cu 200 lei conform HCL 5/2007 deoarece a fost depistat vânzând brazi în afara pieţei, pe stradă, în zona Silistra. Verificările continuă.  

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin