Comunicat 14.12.2009 – Transportul ilicit de persoane in atentie

Noi controale privind transportul de persoane fără autorizaţie

   

Poliţiştii comunitari de la Secţia 2, împreună cu agenţi ai Secţiei 4 Poliţie şi jandarmi, au acţionat în aceste zile pe linia depistării conducătorilor auto care efectuează activităţi de transport persoane, în special din Timişoara către alte localităţi din judeţ fără a deţine autorizaţie în acest sens. Poliţiştii comunitari au mai efectuat în lunile trecute astfel de controale soldate cu sancţiuni contravenţionale. Potrivit  HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009, cei care desfăşoară activităţi de transport persoane fără avizul Comisie de Circulaţie din cadrul Primăriei riscă sancţiuni de la 1500 la 2000 lei. Zonele spre care conducătorii auto transportau persoane fără autorizaţie sunt Sânnicolau Mare, Giarmata, Becicherecu Mic etc. La ultima acţiune de acest gen, poliţiştii comunitari au aplicat un număr de şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei. Spre exemplu, B. Petre, cu domiciliul în Timişoara, a fost sancţionat cu 1500 lei deoarece a fost depistat efectuând transport de persoane cu autoturismul personal fără a deţine documentaţia necesară, din Calea Torontalului spre Becicherecu Mic. Astfel de acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât de foarte multe ori se efectuează transport de persoane în condiţii care nu sunt conforme cu legislaţia din domeniu şi de multe ori este pusă în pericol viaţa pasagerilor.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin