Comunicat 12.11.2009 – Verificari privind comertul ilicit

Vânzătorii de vechituri sunt sancţionaţi în continuare şi li se confiscă marfa deoarece nu respectă legea

 

Poliţiştii comunitari au acţionat din nou, în aceste zile, în mai multe zone din Timişoara pentru a stabili în ce măsură sunt respectate prevederile legale în ceea ce priveşte efectuarea actelor de comerţ. Aceste acţiuni vin ca urmare a sesizărilor făcute de timişoreni care se plâng de faptul că tot felul de comercianţi de ocazie pun în vânzare produse uzate, unele chiar aflate în stare de degradare, iar în unele zone lasă în urma lor numai mizerie şi blochează trotuarele cu marfa expusă. Chiar dacă în ultima perioadă numărul persoanelor depistate practicând ilegal comerţ de vechituri s-a mai redus ca urmare a numeroaselor acţiuni organizate, totuşi punctele „fierbinţi” din acest punct de vedere rămân Podul Dacilor – Badea Cârţan, Piaţa Doina şi Piaţa Iosefin. În primele zece luni ale anului, poliţiştii comunitari au aplicat un număr de 1406 sancţiuni conform Legii 12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unei activităţi comerciale ilicite şi  HCL 5/2007 privind comerţul stradal celor care nu deţineau autorizaţie pentru activitatea prestată. De asemenea, au fost confiscate aproximativ 1500 de kilograme de haine, încălţăminte folosită, precum şi alte obiecte vechi. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la peste 8800 lei. Şi în aceste zile au fost depistate mai multe persoane practicând comerţ ilegal. Spre exemplu, M. Anita, de 36 de ani, cu domiciliul în Gherla – Cluj, a fost sancţionată cu 1000 lei deoarece vindea în alte locuri decât cele amenajate, mai precis pe Podul Dacilor, şi fără autorizaţie îmbrăcăminte folosită. Femeii i-au fost confiscate şi cele şapte kilograme de haine expuse spre vânzare. În aceeaşi locaţie a fost depistat şi F. Ghoerghe, de 43 de ani, din Urlaţi – Prahova, care vindea haine folosite, fiind sancţionat tot cu 1000 lei. Acestuia i-au fost confiscate cinci kilograme de haine. S. Carmina, de 31 de ani, din Satu Mare, a fost depistată şi sancţionată deoarece comercializa astfel de obiecte uzate în Piaţa Doina, fiindu-i de asemenea confiscate circa patru kilograme de îmbrăcăminte. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin