Comunicat 06.11.2009 – Adunati de pe strazi pentru a fi monitorizati
Cerşetorii preferă să dea banii strânşi la colţ de stradă pe aurolac şi alcool
Poliţia Comunitară a organizat o nouă acţiune pentru depistarea, monitorizarea şi luarea de măsuri legale în cazul persoanelor care apelează la mila publică sau vagabondează pe străzile Timişoarei, aceasta fiind cea de-a 146-a acţiune de acest gen. Un număr de 13 persoane, toţi adulţi de această dată, care cerşeau în Complexul Studenţesc, în zona Catedralei, la Spitalul Judeţean, pe Calea Girocului, în zona Pieţei 700 şi la Gară au fost adunaţi de pe străzi şi aduşi la sediul Poliţiei Comunitare, unde au fost sancţionaţi şi îndrumaţi către localităţile de domiciliu. Aceştia provin din zone precum Bacău, Caraş-Severin, Galaţi şi Satu Mare. Cei mai mulţi aveau la ei aurolac, fiind consumatori ai acestei substanţe, alţii sunt consumatori de alcool. Ei au declarat ca vin la Timişoara şi preferă să stea aici deoarece primesc mai mulţi bani de la timişoreni cu care îşi cumpără “hrana” cea de toate zilele, adică aurolac. Unii dintre ei sunt bolnavi şi abia îşi duc zilele, dar din păcate banii pe care îi fac din cerşit nu-i dau mai niciodată pe mâncare. Poliţia Comunitară face din nou apel şi la cetăţeni să nu le mai ofere bani deoarece numai în acest fel sunt menţinuţi în stradă.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin