Comunicat 04.11.2009 – Verificari privind cresterea animalelor
Fermele şi gospodăriile cu animale din zona Ronaţ-Blaşcovici, în vizorul autorităţilor
Agenţii de la Secţia 2 Poliţie Comunitară au acţionat, în aceste zile, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei, ai Gărzii de Mediu şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Timiş, în locaţii în care proprietarii cresc un număr mare de animale domestice cum ar fi cai, vaci şi porci, în condiţii necorespunzătoare şi nerespectând normele sanitar-veterinare privind igienizarea şi salubrizarea ritmică a curţilor şi anexelor gospodăreşti. Astfel de acţiuni au loc periodic, mai ales ca sunt zone în care există ferme de animale unde au mai fost găsite în timp unele nereguli, care sunt acum verificate pentru a se stabili dacă cei în cauză respectă legislaţia în vigoare referitoare la creşterea animalelor. La una dintre gospodăriile verificate, situată pe str. Paroşeni nr. 16, unde proprietarii deţin un număr de 45 de vaci, 5 porci, 50 de păsări şi 20 de iepuri s-a constatat că persoanele în cauză respectă normele sanitar-veterinare privind igienizarea amplasamentelor care se face periodic. În ultima perioadă au fost efectuate un număr de trei acţiuni punctuale comune de către cele patru instituţii, pe strada amintită, dar şi în locaţii de pe străzile Anvers, Semicerc şi Umbrei, fiind aplicate un număr de şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 8600 lei în special pentru nepăstrarea curăţeniei şi nerespectarea normelor sanitar-veterinare. Partea bună este că, în timp, majoritatea dintre cei vizaţi au intrat în legalitate şi nu au mai fost constatate probleme. Este şi cazul proprietarilor fermei de pe str. Paroşeni. Astfel de acţiuni vor avea loc şi în continuare.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin