Comunicat 19.10.2009 – Contraventii privind animalele de companie

Animalele de companie scot bani serioşi din buzunarele stăpânilor daca aceştia nu respectă legislaţia

 

Potrivit HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009, plimbarea câinilor de companie pe domeniul public fără lesă, iar cei din categoria câinilor agresivi fără lesă şi botniţă se sancţionează cu amenzi de la 800 la 1000 lei. De asemenea, cu amenzi de la 800 la 2000 lei se sancţionează şi nerespectarea normelor sanitar – veterinare, circulatia libera, atât ziua cât şi noaptea, a câinilor în curţile de folosinţă comună, fără acordul tuturor locatarilor, necurăţarea dejecţiilor fiziologice de pe domeniul public provenite de la animale, nedeţinerea acordului din partea asociaţiei de proprietari şi a vecinilor pentru creşterea de animale de companie în apartamente etc. Ca urmare a sesizărilor primite de la cetăţeni, poliţiştii comunitari au avut în vedere şi aceste aspecte în timpul patrulărilor efectuate în teren. În ultimele zile au fost depistate mai multe situaţii de acest gen. Spre exemplu, S. Viorica, din Timişoara, de pe str. Mătăsarilor, a fost sancţionată cu 800 lei deoarece deţinea într-un apartament un număr de trei câini şi trei pisici, numărul maxim de animale de companie care poate fi deţinut la bloc fiind de două animale de companie. C. Izabela, tot din Timişoara, a fost sancţionată cu 800 lei deoarece în timp ce îşi plimba câinele de str. Alba Iulia nu a curăţat după acesta dejecţiile fiziologice lăsate de animal pe trotuar. În aceeaşi postură a fost depistat şi G. Dionisie care se afla cu câinele în Parcul Central şi care nu strâns mizeria lăsată în urmă de animalul său. De la începutul anului, aproximativ 80 de persoane au fost sancţionate pentru că nu au respectat legislaţia în vigoare referitoare la deţinerea şi creşterea animalelor de companie.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin