Comunicat 06.10.2009 – Cea de-a 142-a actiune anticersetorie

Complexul Studenţesc rămâne una din zonele cele frecventate de cerşetori

  

Poliţia Comunitară a organizat, în această după-amiază, cea de-a 142-a acţiune pentru depistarea, monitorizarea şi luarea de măsuri legale în cazul persoanelor care apelează la mila publică sau vagabondează pe străzile Timişoarei, încercând astfel să descurajeze practicarea cerşetoriei. Zonele din care au fost adunaţi de această dată cei mai mulţi cerşetori şi consumatori de aurolac au fost Complexul Studenţesc, Piaţa 700, Gara de Nord, intersecţia de la BNR şi zona centrală. În numai o oră şi jumătate au fost strânse nu mai puţin de 13 persoane, dintre care trei minori. Cei mai mulţi cerşetori au fost strânşi şi de această dată din Complexul Studenţesc, unde practicarea cerşetoriei rămâne o problemă deoarece persoanele găsite aici sunt încurajate de faptul că primesc bani de la cei care locuiesc în campus sau de la angajaţii de la societăţile din zonă. Mulţi dintre ei au mai fost strânşi de pe străzi, fiind deja în baza de date a Poliţiei Comunitare Timişoara. Din păcate, singurele măsuri legale care pot fi luate în cazul cerşetorilor şi oamenilor străzii sunt aplicarea de sancţiuni şi îndrumarea către localităţile de domiciliu, ceea ce s-a întâmplat şi de această dată. Minorii au fost predaţi la centrul specializat de pe str. Ioan Slavici. Poliţia Comunitară face apel la cetăţeni să nu le mai ofere bani deoarece numai în acest fel sunt menţinuţi în stradă.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin