Comunicat 21.07.2009 – Rampele clandestine de gunoi in atentie

Aproximativ 200 de rampe clandestine de deşeuri identificate şi igienizate în primul semestru al acestui an

 

Poliţiştii comunitari acţionează zilnic pentru depistarea şi luarea de măsuri legale în cazul acelor persoane care abandonează pe domeniul public deşeuri gen resturi de la materiale de construcţii, dar şi deşeuri urbane, resturi menajere, care sunt de altfel cele mai frecvente. Astfel, în această perioadă se fac patrulări atât pentru depistarea persoanelor care aruncă gunoaie, fiind aplicate de la începutul anului peste 1500 sancţiuni pe această linie, dar  şi pentru depistarea rampelor clandestine de gunoi care se formează pe terenurile virane de marginea oraşului, dar şi în zonele de blocuri din cartierele oraşului. Mai mult, s-a constatat că a devenit o obişnuinţă ca unii cetăţeni să îşi arunce gunoiul în locuri neamenajate şi deşi s-au făcut demersuri pentru salubrizarea acelor locuri de către societatea de salubrizare Retim, oamenii au continuat să arunce deşeuri în zonele respective. De la începutul anului, poliţiştii comunitari au organizat un număr de 60 de acţiuni pe linie de protecţia mediului şi salubrizare, din care jumătate împreună cu reprezentanţii Retim. În urma acestor acţiuni, un număr de 198 de rampe clandestine de gunoi au fost identificate şi igienizate de către Retim la propunerea şi în urma constatărilor din teren ale poliţiştilor comunitari. În această perioadă, patrulele de agenţi pe motoscutere verifică rampele respective pentru a stabili cât de frecvent cetăţenii care locuiesc în apropiere sau în alte zone vin şi aruncă gunoaie în locurile curăţate, încercând de asemenea şi depistarea celor care nu respectă legislaţia din acest domeniu. Spre exemplu, în cursul zilei de astăzi, agenţii pe motoscutere din cadrul Secţiei 2 Poliţie Comunitară au verificat un număr de 11 rampe clandestine de gunoi din zonele Dacia, Mehala, Ronaţ şi Aradului. Dintre acestea, în cazul a şase dintre ele s-au găsit din nou depozitate deşeuri, este drept în cantitaţi mai mici, deşi au fost salubrizate. Poliţia Comunitară reaminteşte că sancţiunile în aceste cazuri sunt între 200 şi 2000 lei conform OUG 78/2000 actualizată.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin