Comunicat 29.06.2009 – Taximetristii, somati sa plateasca amenzile

Conducătorii auto de taximetre care nu şi-au achitat sancţiunile intră în executare silită

 

De la începutul anului, Poliţia Comunitară Timişoara a aplicat la capitolul desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim de taxi, un număr total de 214 sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare care se referă la acest domeniu. Dintre acestea, un număr de 100 sancţiuni au fost aplicate la Legea 38/2003 – Legea taximetriei, în valoare de 76.900 lei. Din cele 100, un număr de 62 de sancţiuni au rămas neplătite după expirarea termenului de achitare a sancţiunilor, fiind trimise spre executare silită către autorităţile locale. 43 au fost trimise către Primăria Municipiului Timişoara, iar 19 către alte primării, acestea urmând să recupereze prin executare silită debitele. De asemenea, au fost aplicate un număr de 114 sancţiuni contravenţionale conform HCL 276/2003 – vechiul Regulament de taxi, în valoare de 16.200 lei. Dintre acestea 64 nu au fost plătite în termen şi au fost trimise spre executare silită. Dintre acestea 54 au fost transmise Primăriei Timişoara pentru a recupera debitele, iar zece către primăriile altor localităţi. Aşadar, în cazul conducătorilor auto de autovehicule care desfăşoară activităţi de transport persoane în regim de taxi, care au fost luaţi în evidenţa instituţiei deoarece nu şi-au achitat sancţiunile aplicate s-au demarat procedurile pentru executarea silită şi recuperarea debitelor. Acestora li se recomandă să-şi plătească amenzile, în caz contrar rămânând fără bunurile pe care le deţin.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin