Comunicat 04.06.2009 – Un hot prietenos

A furat un tricou pentru a-l face cadou unui prieten

    

Poliţiştii comunitari aflaţi în patrulare în Piaţa Victoriei au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat a încercat să sustragă haine de la un magazin specializat din zonă. Deplasându-se la faţa locului, agenţii l-au depistat pe M. Mircea, de 34 de ani, din Timişoara, despre care martorii au declarat că a sustras un tricou de la Magazinul Kenvelo. Tânărul a încercat să-l ascundă sub haină şi să se strecoare cu el afară, dar celelalte persoane aflate în magazin l-au observat imediat şi i-au anunţat pe poliţiştii comunitari. Luat la întrebări, acesta a spus că a vrut să ia tricoul pentru a-l face cadou unui prieten şi a recunoscut că a crezut că îi este mai uşor să-l fure. Barbatul, care era dotat şi cu o foarfecă şi cu un telefon mobil, a fost predat pe bază de proces-verbal la Secţia 1 Poliţie pentru continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin