Comunicat 25.05.2009 – Hot cu… dureri de cap
Prins de poliţiştii comunitari după ce a spart o farmacie de pe Bdul M. Viteazul
Poliţiştii comunitari, aflaţi în patrulare în zona Bălcescu, au fost sesizaţi, în dimineaţa zilei de duminică, în jurul orei 5.00, că un bărbat a dat lovitura la o farmacie situată pe Bdul Mihai Viteazul. Deplasându-se imediat la faţa locului, agenţii au observat că uşa Farmaciei Paramedic era forţată, iar geamul era spart. Pornind în căutarea celui care a comis fapta, poliţiştii comunitari l-au prins pe acesta pe str. Sorin Titel. În urma identificării s-a stabilit că se numeşte C. George, are 43 de ani şi are domiciliul în Arad. În urma controlului corporal efectuat, asupra bărbatului s-au găsit o lanternă, o rangă de fier cu care de altfel se pare că a şi forţat uşa farmaciei, un rucsac, două telefoane mobile şi o cutie metalică în care se aflau… 19 pastile Algozone. Martorii care se aflau în zonă au declarat că l-au şi văzut când a spart geamul farmaciei şi a luat-o la fugă după ce şi-a dat seama că e observat. Bărbatul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 3 pentru continuarea cercetărilor.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin