Comunicat 15.04.2009 – Verificari privind cresterea cainilor

Proprietarii de animale de companie rămân în atenţia poliţiştilor comunitari

 

Poliţiştii comunitari de la Secţia 2, care acţionează în cartierele Aradului, Torontalului, Lipovei, Mehala, Ronaţ şi Blaşcovici, au verificat în aceste zile, ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la cetăţeni, modul în care sunt îngrijite şi plimbate pe domeniul public animalele de companie, conform HCL 371/2007. Agenţii au acţionat pe această linie în ultimele două zile în zone precum Circumvalatiunii – Parc Dacia, str. Dropiei,  Bucovina – Parc C-tin Stere, Ronaţ – str. Nepos, str. Vadu Crişului, Lipovei – str. Gabriela Tako, Aradului – str. Boemia. În urma acestor verificări, un număr de opt persoane au fost sanctionate contravenţional cu amenzi totale de 2600 lei, pentru încălcarea prevederilor HCL 371/2007 referitoare la plimbarea câinilor de companie pe domeniul public fără lesă, iar cei din categoria câinilor agresivi fără lesă şi botniţă, şi la deţinerea de către însoţitorii animalelor de companie, pe timpul plimbării acestora, a actului de identitate al proprietarului şi a carnetului de sănătate al animalului de companie. Spre exemplu,  H. Gheorghe, de 49 ani, si G. Andreea, de 25 ani, ambii din Timişoara, au fost sancţionaţi cu câte 300 lei deoarece şi-au plimbat câinii fără lesă pe str. Martir Gabriela Tako. Alţi trei timişoreni au fost depistaţi şi sancţionaţi pentru că şi-au plimbat tot fără lesă animalele de companie pe străzile Sabin Drăgoi, Stelelor – Şcoala Generală nr. 24. Cu aceeaşi amendă contravenţională a fost sancţionată şi F. Sorina, care îşi plimba câinele în zona str. Boemia, fără a dispune de materialele necesare pentru curăţirea şi evacuarea dejecţiilor fiziologice. Alte două persoane, care îşi plimbau câinii fără a deţine actul de identitate al proprietarului şi carnetul de sănătate al animalului de companie au fost sanctionaţi cu amendă de 400 lei.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin