Comunicat 13.04.2009 – Aruncarea de deseuri sanctionata
Sancţiuni pentru aruncarea de coji de seminţe pe stradă
Potrivit HCL 371/2007, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei pentru persoanele fizice şi juridice aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, scuipatul şi consumul de seminţe, precum şi orice alte deşeuri pe domeniul public. Poliţiştii comunitari acţionează pe această linie, în baza Hotărârii de Consiliu Local menţionate, dar şi în baza sesizărilor făcute de timişoreni, pentru a-i determina pe cei ce nu respectă actele normative locale să se conformeze unor reguli elementare de civilizaţie. În ultimele zile aproximativ 20 de persoane au fost depistate şi sancţionate deoarece au fost surprinse aruncând pe jos, în diferite zone ale oraşului, coji de seminţe, chiştoace de ţigări, ambalaje şi alte resturi de acest gen. Spre exemplu, B. Maria, de 16 ani, din Timişoara, a fost sancţionată cu 250 lei deoarece a fost surprinsă aruncând pe jos coji de seminţe pe str. Crizantemelor colţ cu Preyer. S. Zoriţa, de 20 de ani, din Timişoara, a fost sancţionată cu 500 lei deoarece a aruncat pe jos coji de seminţe în Parcul Adolescenţei. B. Diana, de 16 ani, şi M. Avram, de 20 de ani, din Timişoara respectiv Ghiroda, au fost sancţionaţi pentru că au consumat seminţe şi au scuipat pe jos cojile în parcarea Stadionului Dan Păltinişanu. M. Eugen, din Moşniţa Nouă, a fost şi el surprins aruncând pe jos coji de seminţe în Piaţa 700, în staţia RATT, deşi în apropiere se afla şi un coş de gunoi, motiv pentru care a fost sancţionat. Tot în staţia RATT, dar din Calea Şagului, a fost depistată şi E. Ildiko, din Timişoara, care consuma seminţe şi a aruncat cojile pe jos. Cu o amendă de 500 lei s-a ales şi M. Mihai, de 20 de ani, care a aruncat pe jos, în Piaţa Eforie, cojile de la seminţele consumate.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin