Comunicat 02.04.2009 – Cersetori care pacalesc timisorenii

Cu o mână întinsă la intersecţie şi cu cealalta ascunsă sub tricou…

 

Poliţiştii comunitari continuă, în această perioadă, acţiunile pentru depistarea, preluarea în baza de date şi luarea de măsuri legale în cazul persoanelor care apelează la mila publicului pe raza municipiului Timişoara . Agenţii încearcă, în acest fel, descurajarea practicării cerşetoriei, ştiut fiind faptul că, de cele mai multe ori, cei care apelează la mila publicului la colţ de stradă folosesc banii primiţi pentru a-şi cumpăra aurolac sau alcool, ori banii le sunt luaţi de cei care îi pun la cerşit. Există şi foarte multe cazuri când cei depistaţi la cerşit în intersecţii se prefac, simulând handicapuri pentru a stârni mila trecătorilor. Dac ă în urmă cu câteva săptămâni vă prezentam cazul unui tânăr care cerşea în zona Bdului M. Viteazul ascunzându-şi mâna sub tricou, astăzi vă mai aducem în atenţie un alt caz. Este vorba despre P. Cătălin, de 25 de ani, din Buzău, care a fost depistat de agenţi în zona I.C. Brătianu – Bastion, unde cerşea la intersecţie, cu mâna ascunsă sub tricou. Acesta a fost îndrumat către domiciliu. Nu este pentru prima dată când este adus la sediul Poliţiei Comunitare pentru a se lua măsurile legale împotriva sa. Din păcate, astfel de persoane se întorc pe stradă, în scurt timp, pentru că aici primesc bani de la cetăţeni. Poliţia Comunitară Timişoara face din nou apel la timişoreni să nu mai ofere bani acestor cerşetori care prin tot felul de metode încearcă să stârnească mila şi să cerşească bani, deşi sunt în putere şi pot munci.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin