Comunicat 26.03.2009 – Nerespectarea curateniei si a protectiei mediului

Sancţiuni pentru spălarea autovehiculelor pe domeniul public, murdărirea căilor publice şi nesalubrizarea terenurilor

  

Potrivit HCL 371/2007, spălarea autovehiculelor în altă parte decât la spălătoriile autorizate se sancţionează cu amenzi de la 400 la 800 lei. Murdărirea căilor publice ca urmare a activităţilor de încărcare – descărcare a mijloacelor de transport, neluarea măsurilor de asigurare a unei rampe de spălare sau de curăţare a roţilor autovehiculelor sau utilajelor de orice fel care părăsesc organizările de şantier şi neluarea măsurilor necesare pentru a preveni murdărirea căilor publice, neasigurarea etanşeizării vehiculelor ce efectuează transportul diferitelor materiale, pentru a preîntâmpina împrăştierea lor în timpul transportului şi murdărirea sau degradarea căilor publice se sancţionează cu amenzi de la 1000 la 2500 lei. De asemenea, neasigurarea salubrizării şi împrejmuirii terenurilor deţinute sub orice formă legală, atât cele din intravilanul municipiului cât şi cele situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutieră sau feroviară se sancţionează cu amenzi de la 1500 la 2500 lei. În baza acestor prevederi, dar şi a sesizărilor telefonice şi scrise din partea cetăţenilor, poliţiştii comunitari au acţionat, în aceste zile, pentru depistarea acelor persoane care nu respectă normele de convieţuire socială prevăzute şi sancţionate de HCL 371/2007 referitoare la păstrarea curăţeniei şi protecţia mediului. Astfel, au fost depistate persoane care îşi spălau maşinile pe domeniul public, au murdărit căile publice la ieşirea din şantiere sau nu au asigurat salubrizarea terenurilor deţinute în proprietate ori şi-au rezervat locuri de parcare pe domeniul public. Spre exemplu, M. Valentin, din Timişoara, a fost sancţionat cu 400 lei deoarece şi-a spălat autoturismul pe domeniul public, mai precis pe trotuarul de pe str. Grigore Popiţi. Pentru aceeaşi neregulă a fost sancţionat şi D. Constantin, care a fost depistat spălându-şi maşina pe str. Ardealul. Societatea Comercială Build Corp SRL, cu sediul în Iaşi, s-a ales cu o sancţiune 1500 lei deoarece reprezentanţii acesteia au murdărit căile publice cu noroi pe Calea Sever Bocu, vizavi de cimitir, unde lucrau la extinderea unui centrul comercial. Societatea Global Development, cu sediul în Timişoara, s-a ales cu aceeaşi sancţiune deoarece nu a asigurat salubrizarea terenului situat pe str. N. Andreescu şi care era parţial îngrădit. În acest caz, pentru că deşi li s-a adus la cunoştinţă în mai multe rânduri că în locul respectiv este mizerie, cei de la firmă nu s-au conformat şi au fost sancţionaţi.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin