Comunicat 16.03.2009 – Amenzile se pot plati si la sediul Politiei Comunitare

Comencianţii de produse agro-alimentare, dar şi cei de obiecte uzate – în atenţia poliţiştilor comunitari

 

Poliţiştii comunitari, împreună cu agenţii de la Secţia 3 Poliţie au acţionat, zilele trecute, pe linia depistării persoanelor care desfăşoară acte de comerţ în pieţele agro-alimentare ale oraşului, acte de comerţ stradal pentru care trebuie să deţină autorizaţie, dar şi pentru prevenirea faptelor care contravin normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi a curăţeniei. Echipajele mixte au acţionat în Piaţa Doina şi în Piaţa Iosefin, unde cele mai multe probleme constatate au fost legate de comercializarea de produse agro-alimentare şi în alte locuri decât cele stabilite, nepăstrarea curăţeniei în zona pieţei, dar şi vânzarea de produse second-hand fără autorizaţie şi în locuri nepermise. În urma acţiunii comune poliţiştii comunitari au aplicat un număr de opt sancţiuni în valoare totală de 1500 lei, şi tot atâtea agenţii de la Secţia 3. Tot în aceste zile, poliţiştii comunitari au acţionat şi în zona Brâncoveanu, unde au aplicat un număr de şapte sancţiuni acelor persoane care comercializau obiecte de îmbrăcăminte fără a deţine autorizaţie în acest sens. În aceste cazuri s-a trecut şi la confiscarea bunurilor expuse la vânzare pe trotuare. În acest context, Poliţia Comunitară Timişoara aduce la cunoştinţa celor sancţionaţi că amenzile primite de la agenţii de poliţie comunitară pot fi plătite şi la sediul instituţiei de pe str. Lorena nr. 35, unde trebuie să se prezinte cu procesul verbal de contravenţie, la ofiţerul de serviciu, care le va înmâna şi o chitanţă ca dovadă a plăţii amenzii.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
            Consilier Daniela Seracin