Cuprinzând activităţile desfăşurate de Direcţia Poliţia Comunitară Timişoara
 

in perioada  01.01.2009 – 31.01.2009
 

      Conform legislaţiei în vigoare, pe parcursul lunii ianuarie 2009, Poliţia Comunitară Timişoara s-a axat  pe acţiuni privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ stradal ilicit şi protecţia mediului  în zonele şi locurile stabilite prin planul pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului. Principalele zone în care s-a acţionat au fost: Piaţa Victoriei, Parcul Catedralei, Parcul Central, Parcul Dacia, str. Alba Iulia, Piaţa Libertăţii, Piaţa Traian, Piaţa Unirii, str. Proclamaţia de la Timişoara (zona magazinului Bega), Calea Sagului, Calea Torontalului, str. Gh. Lazar, C. Aradului, str. Circumvalatiunii, bd. Cetatii, dar şi pieţele din oraş, cum sunt : Dacia, Badea Cârţan, Doina, Dambovita, Verde, Mehala, Lipovei, Noua si Iosefin .  
      De asemenea, Poliţia Comunitară a acţionat şi pe latura prevenirii şi combaterii încălcărilor normelor legale privind comerţul stradal, curăţenia municipiului şi a parcărilor ilegale.
      Pe lângă  acţiunile stabilite pentru luna ianuarie în număr de 63, agenţii comunitari au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor primite de la timişoreni se ridică la 165, iar numărul sesizărilor rezolvate se ridică la 178.
      Pe parcursul acestei luni au fost întocmite un număr de 1347 de procese verbale a căror valoare s-a ridicat la 470.920 lei. Dintre acestea, 238 au fost aplicate la Legea 61/1991 in procent de 17.67 %,  90 la Legea 24/2007 in procent de 6.68 %, 116 la HCL 5/2007 in procent de 8.61 %,  334 la alte acte normative în procent de 24,80%, iar cele mai multe – 569 la HCL 371/2007 în procent de 42,24 %. Agenţii Poliţiei Comunitare au aplicat, în luna ianuarie 181 de autocolante autovehiculelor care au fost parcate pe spaţii verzi, pe trotuare sau pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Un  număr de 143  persoane s-au prezentat spre a le fi întocmite procese verbale, iar 40 persoane au fost avertizate. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 106.500 lei, fiind deja achitată suma de 34.250 lei pentru 127  procese verbale.
      Au fost inaintate pentru executare silita un numar de 945 de persoane care nu au achitat contravaloarea amenzilor ce le-au fost aplicate.
      De menţionat că, în această lună, 215 de persoane care au primit amenzi în valoare de 53.675 lei le-au achitat în 48 de ore.

Textul COMPLET il puteti vizualiza LA ACEST LINK