Comunicat 17.02.2009 – Actiunile anti-cersetorie continua

Sancţionaţi pentru că şi-au pus copiii la cerşit pe străzile oraşului

  

Poliţiştii comunitari aflaţi în patrulare pe raza municipiului Timişoara au în vedere, pe lângă celelalte aspecte legate de încălcarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice, şi problemele legate de apelarea la mila publicului pe străzile oraşului. Astfel, în ultimele zile, deşi vremea de afară este rece, mai mult de 15 persoane au fost depistate şi sancţionate pentru că stăteau la cerşit în intersecţii, la colţ de stradă, în faţa unor magazine etc. Au existat însă şi situaţii în care în special minori sau persoane cu probleme psihice erau puse la cerşit de rude.  Spre exemplu, B. Oana, din Bacău, de 27 de ani, a fost sancţionată cu 200 lei deoarece şi-a pus fiica de 8 ani să apeleze la mila publicului în faţa Magazinului Bega. T. Maricel, de 28 de ani, din Iaşi, a fost şi el sancţionat cu aceeaşi sumă deoarece şi-a pus fiul de 10 ani să cerşească pe str. Alba Iulia în faţa Băncii Transilvania. Un alt caz mai deosebit a fost semnalat de o timişoreancă, aceasta sesizând poliţiştilor comunitari că în apropierea Stadionului Dan Păştinişanu, în faţa unui magazin din zonă, a observat frecvent un tânăr care apela la mila publicului şi care uneori devenea chiar agresiv cu elevii de la şcoala din apropiere care treceau pe lângă el. Mai mult, angajatele magazinului au confirmat cele sesizate. In urma verificarilor la fata locului, în faţa societăţii comerciale respective a fost identificat un tânăr de 21 de ani, cu domiciliul în Timişoara, care părea să aibă probleme psihice şi care apela la mila publicului, creând disconfort celor care treceau prin zona. In acest sens, tânărul a fost preluat de agenţi şi dus la domiciliu, unde s-a luat legătura cu mama acestuia. Aceasta ştia că fiul ei pleacă de acasă şi cerşeste pe raza municipiului. De asemenea, în urma verificării în baza de date a Poliţiei Comunitare s-a constatat că tânărul a mai fost depistat la cerşit pe străzile oraşului de 18 ori. Din acest motiv, femeia a fost sancţionată şi ea conform Legii 61/1991 republicată, deoarece nu a luat măsura internării sau prezentării la unităţile medicale specializate a fiului despre care a recunoscut ca are probleme psihice.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin