Comunicat 16.02.2009 – Noi verificari la capitolul afisaj
Nereguli constatate la capitolul afişaj şi amplasare de panouri şi bannere publicitare
Potrivit HCL 371/2007, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi de la 1000 la 2000 lei – lipirea afişelor, posterelor sau anunţurilor publicitare în alte locuri decât în cele autorizate, folosirea de afişe, postere sau pliante de publicitate în incinta societăţilor comerciale sau instituţiilor publice fără achitarea taxelor de publicitate, montarea de panouri publicitare sau bannere fără acordul organelor de specialitate din Primărie. De asemenea, potrivit HCL 290/2006, privind aprobarea Regulamentului de publicitate stradală în municipiul Timişoara, se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei – neîntreţinerea sistemelor publicitare, nerefacerea suportului de mesaj publicitar din cadrul sistemului publicitar dacă acesta a fost afectat de operaţiunile de montare, demontare sau de intervenţii; cu amenzi de la 2000 la 2500 lei – amplasarea de sisteme publicitare fără a deţine autorizaţia/acordul din partea Primăriei Municipiului Timişoara, iar cu sancţiuni de la 200 la 500 lei – distribuirea de mostre şi materiale publicitare fără aviz din partea P.M.T. În baza acestor hotărâri, poliţiştii comunitari au continuat, în aceste zile, verificările în ceea ce priveşte afişajul comercial la nivelul municipiului Timişoara, existând mai multe sesizări cu privire la numărul mare de panouri amplasate pe domeniul public fără autorizaţie, a afişajului publicitar pe stâlpi, garduri sau clădiri şi a distribuirii de materiale publicitare fără autorizaţie. Astfel, în ultimele trei zile au fost efectuate verificări pe această temă în zonele Gara de Nord, Piaţa Unirii – Piaţa Operei, Calea Şagului, Reşiţei, Soarelui, Girocului, precum şi în cartierele Aradului, Lipovei, Torontalului, Circumvalatiunii. În urma verificărilor efectuate au fost depistate mai multe cazuri de încălcare a legislaţiei în domeniul în ceea ce priveşte afişajul publicitar. Spre exemplu, C. Mihai, de 38 de ani, cu domiciliul în Timişoara, a fost sancţionat cu 1000 lei conform HCL 371/2007 deoarece a lipit afişe publicitare pe zidul Bisericii din Piaţa A. Mocioni. Pe raza Secţiei 2 Poliţie Comunitară au fost aplicate trei sanctiuni la HCL 290/2006, unor societăţi comerciale de pe străzile Miresei, Sf.Apostoli Petru si Pavel. De asemenea, au mai fost aplicate un număr de şase sancţiuni la HCL 371/07, în cuantum de 6.100 lei unor societăţi comerciale de pe Calea Aradului, str. Sf. Apostoli Petru si Pavel, str. Carei. În total, în cele trei zile de verificări, au fost aplicate un număr de 15 sancţiuni pentru nerespectarea afişajului şi amplasării de panouri şi bannere fără autorizaţie.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin