Comunicat 13.02.2009 – Verificari la materialul lemnos

Comercianţii ilegali de material lemnos şi şoferii de maşini grele care staţionează voluntar în locuri nepermise în vizorul autorităţilor

 

Poliţiştii comunitari, împreună cu poliţişti de la Compartimentul Delicte Silvice din cadrul IPJ Timiş şi inspectori ai Inspectoratului Teritorial Silvic Timiş au acţionat, astăzi, în zona Piaţa Mehala – str. Grigore Alexandrescu – Ovidiu Balea cu scopul depistării şoferilor de camioane care staţionează voluntar pe domeniul public, comercializează lemne fără a deţine documente legale în acest sens şi fără a le putea justifica provenienţa, precum şi pentru alte fapte de încălcare a legilor în vigoare. Au fost verificate atât persoane fizice, cât şi juridice, fiind aplicate un număr de cinci sancţiuni. Poliţiştii comunitari au aplicat sancţiuni conform HCL 486/2006, fiind aplicate în acest sens şi autocolante acelor şoferi care nu se aflau la maşini. De asemenea, inspectorii silvici şi poliţiştii specializaţi de la IPJ au aplicat sancţiuni acelor persoane depistate comercializând material lemnos fără a le putea justifica provenienţa, iar în cazul uneia dintre persoane a fost confiscat şi materialul lemnos.  Deşi o parte dintre şoferii care transportau material lemnos şi-au părăsit maşinile, iar unii dintre ei şi-au scos plăcuţele de înmatriculare, vor fi efectuate în continuare verificări până când aceştia vor fi depistaţi. Acţiunile comune vor continua în special pentru prevenirea comerţului ilegal de material lemnos, dar şi pentru prevenirea staţionării voluntare şi parcării pe domeniul public în loc neamenajat în acest scop.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin