Comunicat 22.12.2008 – Umbla cu carutele prin oras
Cu căruţa printre blocuri şi printre maşini…
Proprietarii de căruţe care locuiesc în special în localităţile din jurul Timişoarei continuă să încalce normele în vigoare şi să circule cu atelajele pe străzile Muncipiului, unde vin, de cele mai multe ori, pentru a transporta deşeuri contra-cost sau pentru a căuta fier vechi prin gunoaie. Posesorii de căruţe nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic, continuând aşadar să încalce prevederile HCL 251/2002 care interzice circulaţia în oraş a acestor vehicule. De la începutul anului şi până în prezent poliţiştii comunitari au aplicat aproximativ 650 de sancţiuni pe această linie. În ultima perioadă, ca urmare a acţiunilor organizate de agenţi, dar şi ca urmare a faptului că unele dintre aceste căruţe au fost confiscate, numărul celor care încalcă legislaţia din domeniul a mai scăzut. Totuşi, mai există cazuri în care cei care şi-au făcut o meserie din a transporta cu căruţa diverse obiecte continuă să vină în oraş cu atelajele, fără a deţine autorizaţie din partea Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei pentru a putea circula pe anumite străzi. Şi în aceste zile mai mulţi căruţaşi au fost depistaţi circulând în oraş cu atelajele trase de cai. Spre exemplu, G. Marius, de 22 de ani, din localitatea Moşniţa Veche, a fost depistat cu căruţa pe Aleea Sănătăţii, deşi nu avea autorizaţie pentru a circula prin acel loc. Tânărul a fost sancţionat cu 300 lei conform HCL 251/2002. Cu aceeaşi sancţiune s-a ales şi I. Romeo, de 26 de ani, tot din Moşniţa Veche, care a fost surprins transportând tot felul de obiecte vechi, uzate, pe str. Andrei Istvan din Timişoara.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin