Comunicat 05.12.2008 – Atelajele pe strazi – pericol public

Căruţaşii rămân în vizorul poliţiştilor comunitari din cauza pericolului pe care îl reprezintă în trafic
  

Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor cu tracţiune animală rămâne o problemă la nivelul municipiului Timişoara, fiind depistate numeroase situaţii în care posesorii de căruţe nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun ceilalţi participanţi la trafic, continuând să încalce prevederile HCL 251/2002 care interzice circulaţia în oraş a acestor vehicule. Ca urmare a sesizărilor venite din partea cetăţenilor oraşului privind circulaţia atelajelor trase de cai pe străzi, Poliţia Comunitară a organizat zeci de acţiuni pe această temă, în primele 11 luni ale anului, persoane care conduc atelaje pe arterele Municipiului fiind depistate aproape zilnic în trafic. Chiar în aceste zile, spre exemplu, L. Daniel, de 31 de ani, din Moşniţa Veche a fost depistat şi sancţionat pentru că mergea cu căruţa pe str. Grigore Antipa. La fel şi F. Ioan, de 28 de ani, din Giroc, care se afla cu căruţa pe str. Azurului. Amenzile în aceste situaţii sunt de 300 lei, fiind aplicate, de la începutul anului şi până în prezent, un număr de 610 sancţiuni. De asemenea, în aproximativ 20 de cazuri, când persoanele au recidivat sau de fiecare dată când au fost depistate au motivat că nu au acte de identitate, s-a luat măsura ridicării atelajelor şi depozitării la depozitul ADP de pe str. Ion Ionescu de la Brad. Astfel de situaţii au fost reclamate şi s-a acţionat ca urmare a semnalărilor venite din partea reprezentanţilor Consiliilor de Cartier din Ghiroda Nouă – Modern – Dorobanţi – Crişan, unde căruţaşii transportau contra unor sume de bani deşeuri provenite din construcţii pe care le abandonau în zona Aleea Ghirodei. În Cartierele Mehala – Circumvalaţiunii I – Balta Verde – Mircea cel Bătrân,  persoane care deţin atelaje cu tracţiune animală, circulau în zonă cu scopul de a colecta deşeuri urbane, materiale feroase, neferoase sau de a transporta deşeuri de materiale de construcţii. În Cartierele Girocului – Zona Soarelui pe str. Măgura, Mareşal C-tin Prezan, Stan Vidrighin, Aleea Sănătăţii circulau atelaje aparţinând persoanelor din comunele învecinate, care transportau fier vechi, deşeuri provenite din construcţii, iar uneori aceştia au devenit chiar agresivi. În Cartierele Ronaţ – Blaşcovici  persoane din Săcălaz au obiceiul să vină cu atelaje peste câmp în cartierul Ronaţ şi apoi în alte cartiere pentru a colecta fier vechi şi deşeuri din construcţii pe care le uneori abandonează la ieşire din Timişoara spre Săcălaz.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin