Comunicat 28.11.2008 – Nerespectarea legii poate inchide usi
Barurile care servesc alcool după ora închiderii sau tulbură liniştea pe timp de noapte riscă să fie închise
Poliţia Comunitară a primit, în ultima perioadă, mai multe sesizări de la cetăţeni, precum şi de la asociaţiile de proprietari de locuinţe aflate în apropierea unor societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de bar şi unde clienţii sunt serviţi cu băuturi alcoolice după ora închiderii, se ascultă muzică la intensitate ridicată, iar clienţii aflaţi sub influenţa alcoolului fac gălăgie şi deranjează locatarii din apartamentele sau imobilele învecinate. O astfel de situaţie a fost semnalată pe str. Gh. Lazăr nr. 1, la barul „Amunra”, unde agenţii de poliţie comunitară au făcut verificări în mai multe rânduri. Deşi au fost somaţi, reprezentanţii localului nu s-au conformat, iar azi-noapte au fost sancţionaţi pentru că au servit consumatorii din local cu băuturi alcoolice după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare. Amenda primită se ridică la 500 lei conform Legii 61/1991 republicată. Trebuie menţionat faptul că societatea respectivă a mai fost sancţionată cu 500 lei, conform aceleiaşi legi, pentru tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare. O altă societate verificată tot pe timp de noapte şi care nu a respectat prevederile legale referitoare la tulburarea liniştii locatarilor este “RGH-SonGroup SRL”, care a fost sancţionată de două ori cu 500 respectiv 1000 lei, pentru că a dat muzica tare în barul “Bordeaux” de pe str. Mărăşeşti nr. 10. În ambele situaţii s-a decis propunerea luării măsurii de suspendare a activităţii pe o anumită perioadă. Potrivit Legii 61/1991 republicată, suspendarea activităţii localului public ori retragerea autorizaţiei de funcţionare a acestuia se dispune de către organul care a eliberat autorizaţia, la propunerea organului constatator.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin