Comunicat 18.11.2008 – Proba scrisa la concurs

14 din 37 de candidaţi au trecut de proba scrisă la concursul pentru poliţişti comunitari

 

Poliţia Comunitară Timişoara a organizat, astăzi, proba scris ă pentru concursul de ocupare a 50 de posturi de agenţi, concurs pentru care s-au înscris iniţial un număr de 58 de candidaţi. Aceştia au participat luni la proba sportivă, unde au avut de parcurs trei etape, mai precis abdomene, viteză – 50 m şi rezistenţă 800 m – femei şi 1000 m bărbaţi. Din numărul total de candidaţi, şase nu s-au mai prezentat la examen, iar alţi 15 au căzut la această probă, cei mai mulţi având probleme la viteză şi la abdomene. Cei 37 de candidaţi rămaşi în concurs, din care trei femei şi 34 bărbaţi, majoritatea până în 30 de ani, au participat astăzi la proba scrisă unde au avut de răspuns la un număr de 60 de întrebări tip grilă şi au avut de dezvoltat un subiect din legislaţia prevăzută în bibliografie. Din cei 37 de candidaţi, 14 au reuşit să întocmească punctajul maxim prevăzut pentru trecerea examenului. Astfel, ei vor mai avea de trecut o ultimă probă, cea a interviului, care se va desfăşura joi, de la ora 09.30, la Primăria Municipiului Timişoara. Cei care doresc să îşi depună dosarele pentru a participa la următorul concurs pot afla informaţii suplimentare cu privire la data organizării acestuia, precum şi informaţii legate de bibliografie şi conţinutul dosarului de la telefon 0256.20.60.11 şi de pe adresa www.polcomtim.ro.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin