Comunicat 13.11.2008 – Campanie electorala nerespectata

Biroul Electoral Judeţean, înştiinţat că partidele şi candidaţii nu respectă afişajul electoral

  

Poliţia Comunitară Timişoara a informat, astăzi, Biroul Electoral Judeţean Timiş cu privire la faptul că, în urma verificării celor 24 de locuri de afişaj electoral stabilite prin Dispoziţia Primăriei Municipiului Timişoara nr. 2330 din 20.10.2008 şi repartizate pentru supraveghere poliţiştilor comunitari, s-a constatat încălcarea prevederilor Legii 35/2008 de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile minorităţilor, care au aplicat pe câte un panou electoral mai multe afişe ale candidaţilor propuşi. Din cele 24 de panouri repartizate, la majoritatea dintre acestea s-au constatat încălcări ale legii. În acest caz, membrii BEJ sunt cei în drept să dispună măsuri de sancţionare a celor care se fac vinovaţi. La şedinţa Comisiei de Ordine Publică din 12 noiembrie, aceasta a stabilit locurile de afişaj electoral din oraş, fiind menţionat totodată faptul că partidele şi candidaţii au obligaţia să ocupe cu materiale electorale doar câte o singură poziţie. De asemenea, s-a stabilit că nu se admit bannere electorale pe domeniul public, pe stâlpii aparţinând Electrica şi RATT se admit afişe doar cu acordul proprietarilor, se interzice publicitatea electorală pe panourile cu ceas, iar orice panouri mobile amplasate pe domeniul public cu publicitate electorală sunt interzise şi vor fi demolate.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin