Comunicat 11.11.2008 – Au tras din nou cu pistoalele
Poliţiştii comunitari, la o nouă sesiune de tragere cu pistoalele pe care le vor primi în dotare
Poliţiştii comunitari au continuat, astăzi, pregătirea din punct de vedere practic la capitolul tragere cu armament, pregatire organizată la poligonul de la Pădurea Verde. Astfel, un număr de 350 de angajaţi, atât agenţi de poliţie comunitară, cât şi guarzi – personal contractual au fost din nou instruiţi şi au avut posibilitatea să tragă cu pistoalele pe care o mare parte dintre ei le vor primi în dotare, în funcţie de rezultatele pe care le vor avea la testările teoretice, dar şi la cele practice. Pistoalele cu care vor fi dotaţi agenţii sunt marca Glock de 9 mm, şi au atât glonţ letal, cât şi neletal. Conform Legii 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, personalul instituţiei este dotat cu uniformă, însemne distinctive, arme de foc, bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant-lacrimogene, cătuşe şi alte mijloace de apărare şi intervenţie autorizate prin lege, conform normelor stabilite prin regulament.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin