Comunicat 04.11.2008 – Taximetrist-pirat pus pe scandal

Tupeul unor taximetrişti e fără limită – după ce că au documente false mai fac şi scandal

 

Tupeul unora dintre taximetriştii timişoreni este fără margini, ţinând cont de tertipurile la care recurg pentru a desfăşura activităţi de transport persoane în regim de taxi fără a deţine autorizaţie şi continuând să comită încălcări ale legislaţiei în vigoare. Un alt taximetrist a fost depistat azi-noapte cu documente contrafăcute, dovedind încă o dată că astfel de nereguli au loc în special pe timp de noapte şi în zone destul de aglomerate, deoarece speră ei să scape mai uşor de controale. De această dată, agenţii de poliţie comunitară l-au depistat pe D. Nicolae, de 35 de ani, cu domiciliul în Timişoara, care desfăşura activităţi de taximetrie pe str. Aurelianus lângă Pret-a-Manger, cu autoturismul echipat, dar fără a deţine autorizaţie. Cu toate acestea, el avea lipite pe portiere autocolante cu numere de autorizaţie, autocolante ştampilate şi semnate, dar care erau contrafăcute, deoarece acel număr de autorizaţie nu a fost eliberat de către reprezentanţii Primăriei. Luat la întrebări, individul a făcut un adevărat scandal, proferând ameninţări şi refuzând să se legitimeze. Din acest motiv, el a fost adus la sediul Poliţiei Comunitare. Bărbatul a fost sancţionat conform Legii 38/2003 cu amendă de 25.000 lei, dar şi conform Legii 61/1991 republicată pentru refuz de legitimare cu 500 lei. Mai mult decât atât datele sale, ca şi cele ale celorlalţi taximetrişti care au încercat să se folosească de documente contrafăcute sau aparţinând altor colegi, vor fi trimise la Poliţia Municipiului Timişoara pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals, uz de fals şi exercitarea fără a drept a unei profesii.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin