Comunicat 21.10.2008 – Umbla cu falsuri?

“Împrumutul” autorizaţiilor de taxi a devenit o modă?

 

Poliţiştii comunitari au continuat, în această perioadă, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, acţiunile privind depistarea şoferilor de taximetre care nu respectă prevederile HCL 276/2003 şi ale Legii 38/2003 modificată, care reglementează desfăşurarea acestei acţivităţi. Cele mai multe nereguli la acest capitol au fost semnalate, evident, pe timp de noapte, când cei care au obiceiul să încalce legea ies pe traseu sperând ca în acest interval să fie organizate mai puţine controale. Trebuie menţionat faptul că în ultima perioadă zeci de conducători auto au fost depistaţi în neregulă şi au fost sancţionaţi, cele mai multe probleme fiind înregistrate la capitolul neafişarea colantelor care arată numărul de autorizaţie pe portiere, parcarea în locuri interzise şi chiar lipsa autorizaţiei pentru autovehiculele cu care practică taximetria. Mai nou însă, taximetriştii care nu au autorizaţie au început să “împrumute” colante cu numărul acestui document de la alţi colegi. După ce zilele trecute doi taximetrişti au fost depistaţi având lipite pe portiere numerele de autorizaţie ale altor maşini în Piaţa Iancu Huniade şi în Piaţa Mărăşti, aceştia fiind sancţionaţi cu câte 25.000 lei, azi noapte un alt taximetrist a fost suprins în această situaţie. S. Florin, de 31 de ani, din Timişoara, desfăşura activităţi de taximetrie pe Bdul Take Ionescu, având maşina echipată pentru acest lucru, dar nu avea la el autorizaţia de taxi eliberată de Primărie. Avea însă pe portiere lipite colante cu numărul de autorizaţie. La verificarea în baza de date cu privire la numerele de autorizaţie şi maşinile pentru care au fost emise, s-a constatat că şoferul lipise pe portiere colantele altui taximetru. Bărbatul a fost sancţionat cu 25.000 lei, conform Legii 38/2003.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin