Comunicat 18.09.2008 – Verificare periodica a agentilor

Agenţii care patruleaza pe motoscutere, testati periodic

 

Poliţiştii comunitari care patrulează pe motoscutere au fost verificaţi din nou astăzi la capitolul îndemânare în conducerea autovehiculelor pe două roţi. Un număr de 20 de agenţi, cea mai mare parte dintre ei cu experienţă în patrularea pe motoscutere, dar şi o parte mai noi în acest domeniu, au fost testaţi din punct de vedere practic, pentru a se stabili în ce măsură sunt atenţi în trafic. Ei vor fi testaţi săptămâna viitoare şi din punct de vedere teoretic, împreună cu colegii de la Poliţia Rutieră, pentru a vedea în ce măsură cunosc legislaţia în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice cu astfel de vehicule. Acesta este cel de-al doilea test în ultimele luni, ei fiind verificaţi teoretic şi practic în mod periodic. Până acum, un procent de 80 la sută s-au descurcat foarte bine, restul urmând să mai aprofundeze, exersându-şi îndemânarea pe motoscutere şi în zilele următoare.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin