Comunicat 10.09.2008 – Herghelie fara acte

Sancţionat drastic pentru că deţinea nu mai puţin de 34 de cai fără acte şi în mizerie

 

Poliţiştii comunitari, poliţiştii de la Secţia 4, inspectorii de la Direcţia Sanitar-Veterinară, Primaria Municipiului Timişoara – Direcţia Salubrizare şi de Mediu, precum şi Autoritatea de Sănătate Publică Timiş au efectuat, în această dimineaţă, o amplă acţiune de verificare a unei familii care deţine animale, în special cabaline, fără a deţine documente pentru aceste animale şi nici pentru activităţile efectuate cu ele. Verificările vin ca urmare a numeroaselor sesizări făcute de locuitorii din zonă care au semnalat mizeria care se face în locaţia respectivă, mirosul greu şi disconfortul provocat prin creşterea acestor cai care sunt uneori lăsaţi şi pe domeniul public. În urma acestui control, s-a constatat că proprietarul Jakab Ioan, care locuieşte pe str. Anvers nr. 7-8, avea în momentul controlului în curte nu mai puţin de 34 de animale. Pentru niciunul dintre aceste animale nu avea documente de provenienţă, declarând că le-a cumpărat recent. Cele 34 de animale au fost verificate de inspectorii DSV pentru a se stabili dacă au microcipuri, constatându-se că 10 dintre acestea nu aveau aceste sisteme de identificare. S-au verificat grajdurile şi padocurile şi s-a constatat că nu s-au iniţiat măsuri de igienizare, deşi până acum au mai fost efectuate controale şi au mai fost aplicate sancţiuni atât de către poliţiştii comunitari, cât şi de către cei de la Secţia 4. De asemenea, adăposturile nu erau amplasate la distanţă corespunzătoare faţă de imobilele vecinilor, iar în zonă era plin de dejecţii de la animale. În această situaţie, au fost aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2100 lei, de către Poliţia Comunitară pentru neevacuarea ritmică a reziduurilor animaliere conform HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006, de către poliţiştii de la Secţia 4 pentru refuz de legitimare şi nerespectarea normelor sanitar-veterinare conform Legii 61/1991 respectiv şi a HG 984/2005 şi de către Direcţia Sanitar Veterinară pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare conform HG 984/2005. Mai mult decât atât, proprietarului i s-a pus în vedere ca în termen de zece zile să intre în legalitate, în caz contrar suportând rigorile legilor în vigoare.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin