Comunicat 03.09.2008 – Zeci de minori, in voia sortii
Minorii care cerşesc sau stau pe stradă – o problemă greu de soluţionat
Poliţia Comunitară continuă acţiunile pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timişoara, zilnic fiind depistate în această postură persoane care vin de pe tot cuprinsul ţării pentru a face bani din cerşit. Pe lângă categoria adulţilor, care de altfel este destul de semnificativă, în baza de date a Poliţiei Comunitare figurează un număr de 78 minori care au fost surprinşi cel puţin o dată pe stradă, cerşind. Cei mai mulţi dintre ei au crescut pe stradă, au fugit de acasă sau au familiile tot în stradă. Unii dintre minori sunt puşi de rude să cerşească, alţii şi-au făcut un mod de viaţă din acest lucru, banii obţinuţi prin această îndeletnicire fiind folosiţi în special pentru procurarea de aurolac. Poliţiştii comunitari îi strâng pe minori de pe străzi şi îi predau la Adăpostul de zi şi de noapte de pe str. Ioan Slavici. Aceştia revin însă în stradă imediat, existând situaţii în care unii minori au fost predaţi şi de trei ori în aceeaşi zi la centrul specializat. Copiii găsiţi de agenţi în stradă au vârste cuprinse între 6 şi 17 ani şi provin din judeţe precum Timiş, Caraş Severin, Teleorman, Botoşani, Mehedinţi, Cluj, Satu Mare, Bacău, Maramureş, Arad, Braşov, Dolj şi Vaslui. Cei mai mulţi minori care practică cerşetoria sau vagabondajul în Timişoara au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, fiind depistaţi un număr de 51 de minori în această situaţie. Alţi 18 minori depistaţi în stradă au vârste ceva mai mici, între 11 şi 13 ani, iar un număr de nouă minori au până în 10 ani. Pe primele şapte luni ale acestui an, poliţiştii comunitari au întocmit un număr de 350 procese verbale de predare – primire a acestor copii la centrul de pe str. I. Slavici. De obicei ei nu rămân aici mai mult de câteva zile, uneori doar câteva ore. Este şi cazul a doi minori, N. Mihail, de 12 ani, cu domiciliul în Reşiţa – Caraş Severin, şi I. Marius, de 10 ani, din Cluj, care au fost predaţi aseară de poliţiştii comunitari de două ori în interval de două ore la centrul specializat, după ce au fost depistaţi cerşind pe Aleea Studenţilor în faţa Căminului 12 şi în faţa localului “Trandafirul”. Pe lângă aceştia, alţi patru minori cu vârste între 10 şi 12 ani au mai fost predaţi la centru, după ce au fost depistaţi cerşind tot în Complexul Studenţesc, lângă “Napoleon” şi în apropierea Policlinicii Studenţeşti. Aceştia provin din Timişoara, Cluj şi Maramureş.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin