Comunicat 28.07.2008 – Nereguli la festival
Comerţ fără autorizaţie şi persoane îndemnate la cerşit la Festivalul Berii
Poliţiştii comunitari aflaţi în patrulare, zilele trecute, în zona Stadionului “Dan Păltinişanu”, unde s-a desfăşurat Festivalul Berii, au constatat o serie de încălcări ale legislaţiei în vigoare în special la capitolul comerţului stradal desfăşurat fără autorizaţie din partea Primăriei Timişoara. Au fost aplicate un număr de aproximativ 30 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 5.000 lei. Spre exemplu, C. Gheorghe, din Sântana – Arad, a fost sancţionat cu 150 lei conform HCL 321/2001 pentru că vindea fără autorizaţie ochelari de soare pe Aleea FC Ripensia, în faţa magazinului “NovaTim”. Totodată, cele 36 de perechi de ochelari au fost confiscate. În aceeaşi zonă a fost depistat şi R. Vasile, din Ploieşti – Prahova, care vindea fără autorizaţie diverse jucării din plastic. M. Moise, din Timişoara, a fost şi el sancţionat pentru că vindea fără autorizaţie diverse obiecte tot în zona stadionului. Nici cei care au pus alte persoane la cerşit în perimetrul desfăşurării festivalului nu au scăpat. Astfel, B. Ileana, din Turda – Cluj, care l-a pus pe L. Anton, persoană cu handicap, să cerşească pe str. Arieş, a fost sancţionată conforn Legii 61/1991 republicată. P. Doru, din Giroc – Timiş, a pus-o pe minora V. Olga, de 8 ani, să cerşească în apropierea stadionului, motiv pentru care şi el a fost sancţionat cu 500 lei.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin