Comunicat 17.07.2008 – Au aruncat si au incasat

Peste 600 de persoane surprinse aruncând gunoaie pe raza Municipiului

 

Poliţia Comunitară Timişoara acţionează zilnic pentru depistarea persoanelor care nu respectă normele legale privind depozitarea de deşeuri pe domeniul public, având în acest sens o bună colaborare cu Retim, precum şi cu Direcţia Apelor Banat, inspectorii din cadrul Primăriei, Garda de Mediu. În acest sens, au fost organizate, în primul semestru al acestui an, un număr de 97 acţiuni, fiind surprinse în flagrant 627 persoane care au depozitat pe domeniul public deşeuri menajere, resturi de materiale din construcţii şi alte deşeuri urbane. Tot atâtea persoane au fost sancţionate, valoarea amenzilor ridicându-se la peste 125.000 lei. În această perioadă au fost depistate în teren nu mai puţin de 119 rampe clandestine de gunoi, care au fost salubrizare cu ajutorul angajaţilor Retim. Zonele verzi dintre blocuri, parcurile, malurile râului Bega, precum şi terenurile virane sunt locurile în care unii cetăţeni găsesc că este normal să abandoneze deşeuri, de la peturi, ambalaje, resturi de mâncare şi până la canapele, televizoare stricate şi moloz din construcţii. Spre exemplu, N. Sorin, cu domiciliul în Monor – Bistriţa Năsăud, a fost suprins în timp ce arunca gunoaie menajere pe str. Daliei, în faţa localului MayDay, motiv pentru care a fost sancţionat cu 200 lei conform OUG 78/2000 actualizată. C. Ştefan, din Timişoara, a fost suprins atuncând ambalaje, sticle din plastic şi alte gunoaie pe Al. Andrei Istvan, loc în care de mai multe ori au fost depistate persoane abandonand deşeuri. L. Mugurel, cu domiciliul în Botoşani, a fost la rândul său sancţionat pentru că a abandonat resturi de mâncare, haine vechi, peturi, cartoane pe malul Begăi, în zona Podului Elba. Pentru a ţine sub control acest fenomen, Poliţia Comunitară împreună cu Retim, care acţionează în cadrul echipelor Poliţiei Ecologice, solicită cetăţenilor care observă astfel de încălcări ale legislaţiei să sune la numerele de telefon 0256.246.112 sau 430.440 pentru ca agenţii să se deplaseze la faţa locului şi să ia măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin