Comunicat 19.06.2008 – Contoale in pietele agro-alimentare
Pieţele Badea Cârţan, 700 şi Iosefin controlate de poliţiştii comunitari şi inspectori de la Primărie
Poliţiştii comunitari împreună cu inspectori din cadrul Serviciului Publicitate şi Comerţ de la Primaria Timişoara au acţionat în mai multe pieţe agro-alimentare pentru a stabili modul în care se respectă prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la desfăşurarea actelor de comerţ atât în locaţiile special destinate, cât şi în jurul acestora. Echipele au acţionat în Pieţele Badea Cârţan, Timişoara 700 şi Iosefin. Agenţii de poliţie comunitară au aplicat în aceste pieţe un număr de 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2600 lei celor care nu au respectat prevederile HCL 5/2007, fiind aplicate amenzi pentru nedeţinerea autorizaţiei de comerţ, şi prevederile HCL 334/2002 pentru nerespectarea regulamentului pieţelor. Şi de această dată un număr semnificativ dintre cei sancţionaţi au fost depistaţi în Iosefin şi lângă Badea Cârţan, pe Podul Dacilor, vânzând haine uzate şi neigienizate pe jos, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În această situaţie au fost depistate N. Nadia, de 28 de ani, G. Luiza, de 51 de ani, F. Rozalia, de 40 de ani, toate din Timişoara, care vindeau astfel de haine vechi în Piaţa Iosefin. Toţi cei depistaţi în această postură au fost sancţionaţi cu câte 200 lei. V. Gabi, de 25 de ani, din Călui – Olt, a fost şi el sancţionat cu 200 de lei pentru că vindea fructe şi legume fără a avea afişate datele de identificare a comerciantului. I. Ioan, de 43 de ani, din Satchinez – Timiş, a primit aceeaşi amendă pentru că vindea legume în Badea Cârţan, cântărindu-le cu un cântar neverificat metrologic. Timişoreanca N. Domnica a fost şi ea sancţionată pentru că vindea în Piaţa 700, în zona destinată legumelor şi fructelor, alte produse nealimentare.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin