Comunicat 11.06.2008 – Actiunile anti-cersetorie continua

Persoane care îşi pun copiii sau alte rude la cerşit, sancţionate de poliţiştii comunitari

 

Poliţia Comunitară a organizat, aseară, cea de-a 40-a acţiune din seria celor începute în luna februarie şi care au loc de două ori pe săptămână, având drept scop depistarea, luarea în evidenţă, predarea sau, după caz, sancţionarea persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timişoara sau a celor care determină alte persoane la cerşit. Astfel, în această perioadă de la începerea acţiunilor, au fost aplicate nu mai puţin de 446 sancţiuni conform Legii 61/1991 republicată, pentru apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către persoanele apte de muncă, precum şi determinarea altor persoane la săvârşirea unor astfel de fapte. Zeci de minori au fost predaţi de nenumărate ori la Adăpostul de zi şi de noapte de pe str. I. Slavici, de unde au plecat însă înapoi pe stradă. Acţiunea de aseară s-a axat pe zonele Complexul Studenţesc, Brâncoveanu, Iosefin, Gara de Nord – Republicii, Pod Episcopie, intersecţia BNR – Continental. Un număr de şase minori au fost predaţi la centrul de pe str. I. Slavici, cinci persoane au fost îndrumate către localităţile de domiciliu, iar şapte persoane au fost sancţionate contravenţional. Spre exemplu, V. Eugenia, de 40 de ani, cu domiciliul în Hunedoara, a fost sancţionată pentru că şi-a pus la cerşit cei doi copii pe Aleea Studenţilor. În aceeaşi zonă se afla şi G. Carmen, de 28 de ani, din Pădureni – Timiş, care îşi punea cei trei copii minori la cerşit la mesele de la terasele din Complexul Studenţesc. C. Zamfir, de 34 de ani, cu domiciliul în localitatea bihoreană Boianu Mare, a fost şi el sancţionat pentru că îl punea la cerşit pe C. Augustin, persoană cu handicap la mână, pe Bdul Carol colţ cu Iuliu Maniu.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin