Comunicat 22.05.2008 – Politia Comunitara actioneaza!
Poliţia Comunitară acţionează pentru păstrarea unui climat de siguranţă pe străzile oraşului
Poliţia Comunitară are printre atribuţii, conform Legii 371/2004 de înfiinţare, organizare şi funcţionare, asigurarea ordinii şi liniştii publice în zonele şi locurile stabilite prin planul de pază şi ordine publică, prevenirea şi combaterea încălcarii normelor legale privind curăţenia localităţilor şi comerţul stradal, precum şi alte fapte stabilite prin hotărâri ale consiliului local, constatând contravenţii şi aplicând sancţiuni contravenţionale, conform legii, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice, curăţenia localităţilor, comerţul stradal ilicit, protecţia mediului înconjurător, precum şi pentru faptele care afectează climatul social, stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului. Poliţia Comunitară Timişoara a aplicat în primele luni ale acestui an, pe lângă sancţiunile stabilite de HCL 371/2007, un număr de peste 3300 sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei în special la capitolul păstrării ordinii şi liniştii publice, curăţeniei, desfăşurării actelor de comerţ stradal ilicit. Poliţia Comunitară Timişoara va acţiona în continuare pentru respectarea normelor de convieţuire socială cu scopul menţinerii unui climat de siguranţă pentru cetăţenii oraşului, aplicând actele normative cum sunt Legea nr.61/1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legea nr.12/1990 actualizată – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, OUG nr.78/2000 actualizată privind regimul deşeurilor, HCL nr.334/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţelor pe raza municipiului Timişoara, HCL nr.321/2001 privind autorizarea şi desfăşurarea activităţii de comerţ stradal pe raza Municipiului Timişoara, HCL nr.251/2002 privind interzicerea circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală pe raza municipiului Timişoara, HCL nr.53/2004 privind aprobarea Regulamentului de colectare selectivă a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje de la populaţia Municipiului Timişoara, HCL nr.485/2006 – privind circulaţia autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone în municipiul Timişoara, HCL nr.486/2006 – privind staţionarea voluntară şi parcarea vehiculelor grele pe teritoriul Municipiul Timişoara, Legea nr. 421 din 2002 actualizată privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, HCL nr.290/2006 privind aprobarea Regulamentului de publicitate stradală în municipiul Timişoara, HCL nr. 590/2006 privind efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate pe raza Municipiului Timişoara, HCL nr. 594/2006, privind organizarea si desfasurarea jocurilor de artificii în Municipiul Timişoara, HCL nr. 5/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de desfăşurare a activităţilor de comerţ stradal pe raza Municipiului Timişoara, HCL nr. 22/2008 privind aprobarea locaţiilor în care se poate autoriza desfăşurarea de spectacole şi manifestări cultural altistice şi sportive pe raza municipiului Timişoara.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin