Comunicat 21.05.2008 – Meciul impotriva afiselor continua

Alte patru persoane depistate rupând sau desenând afişele electorale

În ultima perioadă tot mai multe persoane au fost depistate deteriorând şi distrugând afişele electorale postate pe panourile de afişaj amplasate pe raza municipiului Timişoara. Dacă acum două zile trei minori au fost surprinşi rupând afişe de pe panoul de lângă Parcul Poporului, alte patru persoane au fost depistate ieri în aceeaşi situaţie. Spre exemplu, O. Dorel, de 40 de ani, cu domiciliul în Roznov – Piatra Neamţ, a fost surprins în timp ce rupea un afiş al UDMR de pe panoul situat pe str. Michelangelo, la intrarea în Parcul Copiilor. Bărbatul, care a declarat că în acest mod a ales “să protesteze împotriva celor din Harghita”, a fost sancţionat conform Legii 67/2004 modificată şi actualizată cu amendă de 600 lei. Un alt bărbat, N. Sorin, de 36 de ani, din Monor – Bistriţa Năsăud, a fost surprins în timp ce rupea afişul PRM de pe panoul amplasat de str. A. Imbroane, lângă UMT. “Ura pentru candidatul formaţiunii politice cu pricina” a fost cauza gestului său, după cum a declarat, fapt care îl costă acum 600 de lei. Timişoreanul Z. Gheorghe, de 49 de ani, a fost la rândul său depistat în faţa Pieţei Iosefin, unde a scris cu marker-ul peste afişul Alianţei pentru Timiş. Bărbatul, care avea la el acte prin care se dovedea că are probleme psihice, a fost avertizat în scris din acest motiv. Un elev de această dată, C. Mircea, de 17 ani, din Timişoara, a fost şi el surprins în timp ce desena pe afişul PD-L de pe panoul amplasat la intersecţia dintre C. Bogdăneştilor şi Bdul Cetăţii. Amenda cu care s-a ales este de 300 de lei, deoarece este minor. Băiatul a spus că nu a avut un motiv întemeiat când a desenat afişul.  

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin