Comunicat 29.04.2008 – Sarbatori cu galagie si animale pe domeniul public
Persoane cu probleme psihice depistate făcând scandal şi ponei păscuţi pe malul Begăi

Poliţiştii comunitari au acţionat, în aceste zile, alături de celelalte forţe din cadrul sistemului integrat de ordine publică, pentru menţinerea unui climat civilizat pe străzile oraşului, a ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea cerşetoriei în apropierea lăcaşelor de cult, pentru aplanarea conflictelor care apar pe fondul consumului de alcool, pentru combaterea consumului de băuturi alcoolice pe domeniul public, pentru depistarea persoanelor care nu păstrează curăţenia sau parchează autovehicule în locuri nepermise încurcând circulaţia pietonilor sau a mijloacelor de transport în comun. Spre deosebire de alte sărbători din anii anteriori, în acest an, în perioada Sărbătorilor Pascale, nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Au existat câteva cazuri de consum de alcool pe domeniul public, provocări de scandal şi nerespectări ale regulilor de convieţuire socială. Spre exemplu, V. Romeo, de 33 de ani, cu domiciliul în Botoşani, a fost depistat pe Bdul Tinereţii colţ cu Gen. Dragalina, unde făcea scandal, urlând şi manifestându-se violent la adresa trecătorilor. Bărbatul a fost ridicat de agenţi şi transportat la sediul Poliţiei Comunitare. În urma verificărilor, acesta figura ca fiind bolnav psihic. El a fost predat pentru a fi transportat la Spitalul de Psihiatrie din Jebel. În zona centrală a oraşului, lângă „Grădina bănăţeană”, pe malul Begăi, a fost depistat timişoreanul I. Ion, care scosese la păscut doi ponei. Bărbatul a fost sancţionat conform HCL 371/2007 cu amendă de 500 lei. De altfel, la numerele de telefon de la Dispeceratul Poliţiei Comunitare – 246.112 şi 968 – au fost sesizate în aceste zile mai multe nereguli cu privire la creşterea şi deţinerea de animale. Un bărbat de pe Bdul M. Eminescu a reclamat faptul că un vecin a făcut un adăpost pentru doi câini la o distanţă mai mică de 10 m de imobil, un alt timişorean a sesizat că pe str. Gh. Lazăr umblă câini vagabonzi, dar şi că pe str. Ardealului unii locatari au efectuat îngrădiri ale domeniului public fără autorizaţie. Toate sesizările au fost date în lucru. În ultimele zile, poliţiştii comunitari au aplicat un număr de 20 de sancţiuni în valoare de aproximativ 8.000 lei.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin