Comunicat 18.04.2008 – Cine vrea sa combata cersetoria?

Poliţia Comunitară acţionează zilnic pentru combaterea fenomenului cerşetoriei

  

Poliţia Comunitară Timişoara are printre atribuţii, conform Legii 371/2004, asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale privind curăţenia localităţilor şi comerţul stradal, precum şi alte fapte stabilite prin hotărâri ale consiliului local. Potrivit Legii 61/1991 republicată, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea actelor de cerşetorie, Poliţia Comunitară aplică sancţiuni pentru apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către  persoanele apte de muncă, precum şi pentru determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte. Începând din luna februarie a acestui an, agenţii de poliţie comunitară au organizat, pe lângă acţiunile zilnice, şi acţiuni bisăptămânale de amploare cu scopul de depistare, luare în evidenţă, predare la centrele specializate sau după caz sancţionare şi îndrumare către localităţile de domiciliu a cerşetorilor. În toată această perioadă au fost organizate un număr de 23 de acţiuni, în urma cărora 103 de minori au fost predaţi la centrele speciale, 299 de cerşetori au fost sancţionaţi contravenţional şi 122 persoane au fost îndrumate către localităţile de domiciliu. Mare parte dintre aceştia s-au întors în Timişoara, fiind prezenţi şi la ora actuală pe străzi. Mai mult decât atât, în vara anului trecut, Poliţia Comunitară a demarat campania cu denumirea “Nu-i ajutăm oferindu-le bani!”, cu scopul conştientizării timişorenilor că oferirea de bani cerşetorilor nu este o soluţie şi că în acest fel îi menţinem în oraş, solicitând în acelaşi timp propuneri şi eventuale sugestii pentru soluţii pentru combaterea acestui fenomen.

Din păcate, există încă persoane care consideră că tot acest efort pentru soluţionarea unui fenomen grav la nivelul municipiului Timişoara este doar un joc de-a “hoţii şi vardiştii”, aruncând în ridicol acţiunile care se fac. O parte din societatea civilă, care îi include şi pe aceşti cetăţeni plini de critici, consideră că trebuie să stea ca la spectacol şi să aplaude sau să fluiere de pe margine şi, eventual, să prindă momentul pentru a arăta cu degetul. Simplul fapt că arunci vina şi ceri soluţii unei singure instituţii, de altfel una din puţinele care se şi implică, este dovada faptului că nu îi interesează, pe unii dintre timişoreni, absolut deloc modul în care arată oraşul. Stau şi aplaudă sau fluieră în funcţie de orgolii şi conjuncturi…  Proasta organizare se găseşte, în fapt, în rândul acelor indivizi indiferenţi la problema reală, care acuză şi se scuză că ei NU TREBUIE să ia atitudine.

Poliţia Comunitară Timişoara face apel la cetăţenii oneşti, interesaţi de bunul mers al societăţii şi de aspectul oraşului să ne sprijine în acţiunile organizate pentru combaterea cerşetoriei şi să nu mai ofere bani celor care apelează la mila publică, dar şi către mass-media să ne sprijine în promovarea acestor campanii.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin