Comunicat 11.04.2008 – Continua actiunile anti-cersetorie
Sute de cerşetori – sancţionaţi sau predaţi la centre în ultimele luni
Poliţia Comunitară a organizat în această săptămână cea de-a 21 acţiune din seria celor începute în luna februarie, care au loc de două ori pe săptămână, având drept scop depistarea, luarea în evidenţă, predarea sau, după caz, sancţionarea persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timişoara. Astfel, în această perioadă de la începerea acestora acţiuni, 97 de minori au fost predaţi la centrele speciale, 281 de cerşetori au fost sancţionaţi contravenţional şi 117 persoane au fost îndrumate către localităţile de domiciliu. Spre exemplu, la ultima acţiune, S. Bobi, de 18 ani, din Sanislau – Satu Mare, a fost sancţionat cu 100 lei pentru că a fost depistat cerşind la intersecţia Str. Gen. Dragalina cu Republicii. S. Gavril, de 26 de ani, din Drobeta Turnu Severin – Mehedinţi, a fost la rândul său sancţionat pentru că l-a determinat pe C. Ionuţ, persoană cu handicap de vedere, la cerşit, la intersecţia străzilor Miresei cu Aradului. Tot acolo a fost depistat şi S. Marcel, de 27 de ani, din Poienile de Sub Munte – Maramureş. L. Elemer, de 44 de ani, din Acâş – Satu Mare, a fost sancţionat cu 300 de lei pentru că a determinat-o pe C. Viorica să cerşească pe str. Bucegi. Mai mult, el a fost sancţionat şi pentru că a făcut scandal când a văzut că femeia este îndepărtată din zonă şi nu mai aduce bani.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin