Comunicat 10.04.2008 – Disparut gasit in Timisoara
Copil dispărut de acasă găsit de poliţiştii comunitari în centru
Poliţiştii comunitari aflaţi ieri după-amiază în patrulare în Piaţa Victoriei au depistat lângă McDonalds’ un copil despre care se ştia că este dat în urmărire generală. Micuţul, C. I. N., în vârstă de 11 ani, era din Buziaş, şi nu era pentru prima dată când a plecat de acasă. În ultima aventură a plecat în urmă cu aproape un an, iar părinţii l-au dat dispărut la poliţie, care, la rândul său, l-a dat în urmărire generală. În baza bunei colaborări cu Compartimentul Urmăriri din cadrul IPJ Timiş, băiatul a fost predat acestora pentru continuarea cercetărilor privind împrejurările în care a dispărut de la domiciliu şi predarea lui părinţilor.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin