Comunicat 12.03.2008 – Autoturism furat abandonat pe trotuar
Maşină furată, găsită de poliţiştii comunitari după ce hoţul a parcat neregulamentar
Poliţiştii comunitari, aflaţi în echipa care acţionează împreună cu inspectorii ADP pentru ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar, au răspuns, ieri după-amiază, unei sesizări venite din partea cetăţenilor din zona Lipovei. Aceştia reclamau că un autoturism Dacia este parcat pe trotuar pe Calea Sever Bocu nr. 8, încurcând circulaţia pietonilor. Deplasându-se la faţa locului, agenţii au constatat că problema semnalată de cetăţeni se confirmă, iar maşina Dacia de culoare albastru închis cu nr. TM-89-DAE a fost ridicată şi dusă la depozitul de pe str. Ion Ionescu de la Brad nr. 1/E. Cum şoferul nu a venit la maşină, s-a trecut la identificarea acestuia după numărul de înmatriculare. În urma acestor verificări, dar şi în baza protocolului de colaborare care există între Poliţia Comunitară şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Compartimentul Furturi de Auto, s-a constatat că maşina a fost declarată ca fiind furată cu două nopţi înainte. Proprietarul a rămas fără maşină în 9 martie, aceasta fiindu-i sustrasă din spatele imobilului cu nr. 36 de pe str. Gh. Lazăr. În această dimineaţă, autoturismul a fost predat lucrătorilor din cadrul IPJ Timiş – Compartimentul Furturi de Auto, care au întocmit formalităţile de predare a acestuia proprietarului, urmând a continua cercetările în vederea identificării autorului faptei.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin