Comunicat 11.03.2008 – Hot prins de politistii comunitari
Prins imediat după ce a furat mai multe bunuri în zona Iosefin
Poliţiştii comunitari aflaţi în patrulare în Piaţa Iosefin au reţinut o persoană suspectă de furt. Bărbatul, care în urma verificărilor s-a stabilit că se numeşte O. Ciprian, are 26 de ani, şi are domiciliul în Timişoara, a fost prins de poliţiştii comunitari chiar în zona pieţei, după ce a intrat în incinta imobilului cu nr. 26 de pe str. Someş şi şi-a însuşit mai multe bunuri printre care haine, băutură, ţigări, bani şi două telefoane mobile, după cum au declarat martorii. Într-adevăr, în urma verificării sumare a suspectului, asupra acestuia au fost găsite bunurile respective. Tânărul a fost predat apoi pe bază de proces-verbal, împreună cu bunurile găsite asupra sa, poliţiştilor de la Secţia 2, care i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin