Sinteza Ianuarie 2008
NOTA SINTEZA
Cuprinzând activităţile desfăşurate de Direcţia Poliţia Comunitară Timişoara
IN PERIOADA 01.01.2008 – 31.01.2008
Conform legislaţiei în vigoare, pe parcursul lunii ianuarie 2008, Poliţia Comunitară Timişoara s-a axat pe acţiuni privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ stradal ilicit şi protecţia mediului în zonele şi locurile stabilite prin planul pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului. Principalele zone în care s-a acţionat au fost: Piaţa Victoriei, Parcul Catedralei, Parcul Central, Parcul Dacia, str. Alba Iulia, Piaţa Libertăţii, Piaţa Traian, Piaţa Unirii, str. Proclamaţia de la Timişoara (zona magazinului Bega), Calea Sagului, Calea Torontalului, str. Gh. Lazar, C. Aradului, str. Circumvalatiunii, bd. Cetatii, dar şi pieţele din oraş, cum sunt : Dacia, Badea Cârţan, Doina, Dambovita, Verde, Mehala, Lipovei, Noua si Iosefin .
De asemenea, Poliţia Comunitară a acţionat şi pe latura prevenirii şi combaterii încălcărilor normelor legale privind comerţul stradal, curăţenia municipiului şi a parcărilor ilegale.
Pe lângă acţiunile stabilite pentru luna ianuarie în număr de 70, agenţii comunitari au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor telefonice primite de la timişoreni se ridică la 111, iarnumărul sesizărilor trimise în scris se ridică la 110.
Pe parcursul acestei luni au fost întocmite un număr de 1479 de procese verbale a căror valoare s-a ridicat la 590.450 lei. Dintre acestea, 384 au fost aplicate la Legea 61/1991 in procent de 25,96 %, 117 la OUG 78/2000 in procent de 7.91 %, 116 la HCL 486/2006 in procent de 7.85 %, 148 la alte acte normative în procent de 10,00 %, iar cele mai multe – 714, la HCL 371/2007 în procent de 48,28 %. Agenţii Poliţiei Comunitare au aplicat, în luna ianuarie, 612 de autocolante autovehiculelor care au fost parcate pe spaţii verzi, pe trotuare sau pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Un număr de 356 persoane s-au prezentat spre a le fi întocmite procese verbale, 30 persoane au fost avertizate, iar 17 persoane au făcut contestaţie. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 106.000 lei, fiind deja achitată suma de 66.500 lei pentru 256 de procese verbale.
De menţionat că, în această lună, 319 de persoane care au primit amenzi în valoare de 79.800 lei le-au achitat în 48 de ore.
Continutul integral il puteti vizualiza accesand ACEST LINK