Comunicat 21.02.2008 – Cai nesupravegheati pe strazi

Sancţionaţi pentru că şi-au lăsat animalele în libertate, pe domeniul public

 

Constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit HCL 371/2007, creşterea animalelor şi a păsărilor  în clădiri cu mai multe apartamente sau în adăposturi improvizate în jurul blocurilor, creşterea şi deţinerea animalelor de companie fără carnet de sănătate, deţinerea unui număr  mai mare de două animale de companie într-un apartament, amenzile ajungând în aceste cazuri până la 2000 de lei, dar şi lăsarea în libertate pe domeniul public a animalelor fără a le supraveghea, conform Legii 61/1991 republicată. În ultima perioadă, timişorenii au făcut numeroase seizări în acest sens, în special în ceea ce priveşte lăsarea în libertate a cailor, care sunt un adevărat pericol pentru circulaţia autovehiculelor. Numărul sancţiunilor aplicate anul trecut persoanelor care nu au respectat prevederile legale referitoare la animale se ridică la peste 50. Şi în aceste zile au fost depistate astfel de cazuri. Spre exemplu, O. Ioan, de 27 de ani, cu domiciliul în localitatea timişeană Sacoşu Turcesc, a fost sancţionat cu 100 lei pentru că a lăsat liber un cal, în zona bazei sportive de pe str. Iosif Bulbuca. Ceva mai târziu, individul a fost din nou sancţionat cu 200 lei pentru a lăsat calul liber pe Calea Buziaşului. D. Doina, din comuna Racoviţa – Timiş, a fost sancţionată cu aceeaşi sumă pentru că a lăsat nesupravegheat un cal legat la căruţă pe str. Orion, neţinând cont de faptul că acesta reprezintă un pericol.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin